Peter Alken

Înapoi

Dr. Peter Alken s-a născut la Berlin în 1942, a studiat chimia și medicina la Berlin și Viena, primind mai apoi o instrucție medicală completă ca și chirurg și urolog (sub coordonarea Prof. Hohenfellner).

Principala sa preocupare de-a lungul carierei a fost litiaza urinară. Peter Alken este recunoscut ca și pionier al nefrolitotriției percutanate moderne, deținând mai multe patente în acest domeniu.

Profesorul Alken a deținut funcția de Șef al Departamentului de Urologie al Spitalului Universitar Mannheim, din cadrul Universității Heidelberg, între anii 1987-2008. În cadrul colectivului său s-au format numeroși urologi de prestigiu, inclusiv Profesorii Junemann, Knoll și Rassweiler. A fost, de asemenea, un promotor al cercetării medicale, având peste 350 de articole publicate.

Domnia Sa a făcut parte din conducerea Societății Germane de Urologie, în anul 2002 devenind Președintele acesteia. Este membru de onoare al numeroase societăți urologice europene şi internaționale şi a activat în comitetele editoriale ale revistelor științifice de renume pe plan mondial. A fost membru al Comitetului Științific din cadrul Societății Europene de Urologie (EAU) între anii 1992-2003. A primit numeroase premii și distincții, printre care și prestigiosul Premiu Ritter von Frisch, acordat de Societatea Germană de Urologie (1982 şi 1987).