Pilar Laguna

Înapoi

Dr. Maria Pilar Laguna Pes este Profesor de Oncologie Urologică la Clinica de Urologie a Centrului Medical Academic Amsterdam. Domnia Sa coordonează Centrul de afecțiuni renale al Clinicii și este responsabilă de activitățile de cercetare științifică.

Dr. Pilar Laguna și-a încheiat pregătirea în urologie în anul 1982 la Universitatea din Barcelona. A lucrat ca urolog în diferite spitale din Spania, inclusiv la Fundația Puigvert din Barcelona. Începând cu anul 2000 s-a mutat în Olanda, unde a lucrat inițial în cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Universitare St. Radboud din Nijmegen. Ulterior, a devenit membră a colectivului Clinicii de Urologie a Centrului Medical Academic Amsterdam. În anul 2003, Dr. Laguna a obținut titlul de Doctor în Medicină “cum laudae” la Universitatea Las Palmas de Gran Canaria din Spania.

După o perioadă de pregătire în laparoscopie la Bruxelles, Dr. Laguna coordonează intervențiile laparoscopice în cadrul Clinicii. Principalele sale domenii de interes sunt cancerul renal, chirurgia de exereză cu prezervarea funcției renale, laparoscopia, criochirurgia și cancerul testicular. A publicat peste 150 de articole și este autoarea mai multor capitole de cărți.

Prof. Laguna este membră a Grupului de Consens European pentru Cancerul Testicular; de asemenea, este membră a Asociației Americane de Urologie, Societății Internaționale de Urologie, Societății Mondiale de Endourologie și a Asociației Europene de Urologie.

Este Doctor Honoris Causa a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara.